La începutul vacanței de iarnă, GRAM Bistro a găzduit cel de-al doilea Media Dinner în cadrul căruia un număr restrâns de jurnaliști, bloggeri și persoane publice au fost invitați să deguste preparatele bistro-ului și să se bucure de atmosfera caldă din inima orașului.

 

GRAM Bistro se află la parterul clădirii America House din zona Piața Victoriei, designul spațiului fiind unul dintre multele puncte forte ale restaurantului. GRAM Bistro este un local urban cu influențe industriale, incălzit cu ingeniozitatecu cu elemente din lemn și lumini ambientale cu nuanțe gălbui.

Astfel, rezultatul a fost unul modern, perfect pentru peisajul citadin din mijlocul orașului iar atmosfera plăcută și relaxată.

16122078_10210049302647539_1039004179_o

Meniul GRAM Bistro este unul la fel de interesant ca și designul locației, cosmopolit și cu accente de fine dining. Gram vine cu multe combinații inedite și delicioase, ingrediente fine și o deosebită atenție la detalii. Unul din preparatele cele mai îndrăgite este brie-ul în crustă panko care vine alături de piure de roșii uscate și dulceață de ceapă caramelizată – un deliciu pentru zilele de iarnă. De asemenea în partea de aperitive, selecția de bruschete vine într-o varietate foarte mare și în multe combinații savuroase. Între felurile principale, Gram propune preparate moderne, reinventate prin combinații inedite, de la quesadilla de pui cu arome orientale, la pulpă de rață confiata cu piure de morcovi, pară trasă în vin și sos de merișoare, steak de ton în crustă de susan cu alge wakame și sos de homar sau antricot de vită cu mousse de cartofi dulci, sos de hribi și cartofi cu ierburi aromatice. Între deserturi, sufleul de ciocolată și mărul copt în Amaretto umplut cu nuci și fructe uscate sunt o alegere excelentă de iarnă.

16129682_10210049305727616_710504192_o

În partea de bar, Gram continuă linia preparatelor moderne, reinventate, cu multe băuturi homemade și cocktail-uri inedite. Un pas mai departe a fost introducerea în meniu a cocktail-ului freestyle care prin intermediul unui checklist îți permite să-ți creezi băutura fix cu ce si cum îți place. De asemenea, în local găsiți multe băuturi românești, de la beri artizanale la o selecție de vinuri locale mai mult sau mai puțin cunoscute.

Combinația între meniu și design fac din Gram o alegere excelentă pentru orice moment al zilei, de la cafeaua de dimineață la cine cu prietenii și petreceri târzii în noapte.